Alexandra Niculeascu
Atlanthea
Academy
O NOUĂ CONȘTIINȚĂ C EDUCAȚIONALĂ
UN SALT CCUANTIC CÎN EDUCAȚIE

Aparitii in





Aparitii in




Programe transformaționale pentru părinți, profesori și antreprenori în educație, care susțin un salt cuantic în conștiință și reconfigurează educația ca proces de formare integrală a ființei umane, fundamentând o nouă paradigmă educațională.
Atlanthea Academy
3 pași. Un singur scop:
o nouă conștiință educațională.
Cursuri și programe care schimbă felul în care vezi copilul, rolul tău și educația.
Program de mentorat educational transformațional prin metoda Atlanthea QuantumEd.
Sistem complet și ghid pas cu pas pentru deschiderea unei grădinițe Atlanthea aliniată cu metoda QuantumEd


Descoperă cei 7 piloni ai
educației holistice
Ghid esențial pentru părinții și profesorii care vor să susțină dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială și spirituală a copilului printr-un model simplu, clar și ușor de aplicat – creat special pentru a răspunde real nevoilor copilului de azi.
Sunt Alexandra
Niculescu

Sunt Alexandra Niculescu și de peste 12 ani contribui la transformarea educației din România și la dezvoltarea unor noi paradigme educaționale.
De la început mi-am asumat misiunea de a duce educația la un nivel mai înalt — unul conștient, integrat și orientat spre potențialul real al fiecărui copil.
Lucrez alături de antreprenori, educatori și mentori în educație pe care îi însoțesc în saltul lor de conștiință și în construirea unei noi realități educaționale.
Am fondat prima școală cu orintare holistică din România, Școala Primară Atlanthea,
Sunt instructor certificat de yoga și mindfulness, pictor intuitiv, art coach, soție și mamă a trei copii minunați.
Misiunea mea este să aduc în educație o viziune nouă și conștientă, să creez spații și paradigme noi, și să te însoțesc în propriul tău drum de dezvoltare, creație și leadership educațional.

Modelul pedagogic propus de Atlanthea și metoda QuantumEd
Principiile unei noi
paradigme educaționale:


Modelul pedagogic propus de Atlanthea este unic, diferențiator, vizionar și ancorat în cercetări moderne (neuroștiințe, fizică cuantică, epigenetică, pedagogii emergente).

Principiul primatului
conștiinței
Educația cuantică pornește de la premisa că realitatea este generată de conștiință.

Principiul reglării sistemului nervos și neuroeducația
Starea neurofiziologică este infrastructura invizibilă a prrocesului de învățare

Principiul mediului ca factor de dezvoltare
Experiențele, emoțiile și relațiile modelează expresia biologică și psihologică a copilului.

Principiul potențialului nelimitat al ființei umane si cuantismul.
Copilul posedă mai multe „posibile versiuni ale sinelui” care coexistă. Contextul educațional determină ce potențial se manifestă.

Principiul inteligenței
inimii
Inima funcționează ca centru de coerență între emoție, corp și creier, susținând claritatea cognitivă și echilibrul interior.

Învățarea devine durabilă doar atunci când este integrată simultan pe mai multe niveluri ale ființei.
Copilul posedă mai multe „posibile versiuni ale sinelui” care coexistă. Contextul educațional determină ce potențial se manifestă.

Principiul vibrației, frecvenței și armonizarea câmpului educațional
Educația funcționează ca un sistem de câmp: stările, intențiile și tiparele relaționale influențează întregul

Principiul accesului la cunoașterea interioară
Înțelepciunea nu vine doar din exterior ci există în interiorul fiecărui copil, iar educația are rolul de a facilita accesul la această sursă internă de cunoaștere.

Principiul interdependenței tuturor lucrurilor
Educația cuantică dezvoltă responsabilitatea față de sine, ceilalți și planetă, înțelegând că toate ființele și toate fenomenele sunt interconectate și influențează întregul.

Scoala Primara
Atlanthea

Atlanthea-prima școală holistică din RomâniaȘcoala Primară Atlanthea, acreditată de Ministerul Educației și ARACIP oferă o educație holistică și conștientă, care integrează curriculumul național cu pedagogiile alternative și principiile metodei Atlanthea QuantumEd pentru a susține dezvoltarea completă a copilului — intelectuală, emoțională, fizică, creativă, socială și spirituală — pregătindu-l pentru viitor prin cultivarea competențelor, valorilor umane și a potențialului individual.
Experiența acumulată în Școala Primară Atlanthea stă la baza Academiei Atlanthea — platforma prin care această viziune educațională este transmisă mai departe către părinți, profesori și antreprenori care doresc să înțeleagă, să aplice și să creeze educație dintr-un nivel mai înalt de conștiință.

Testimoniale
Nume Prenume
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Faucibus viverra proin ante orci mi mauris venenatis. Tortor.
Nume Prenume
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Faucibus viverra proin ante orci mi mauris venenatis. Tortor.
Nume Prenume
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur. Faucibus viverra proin ante orci mi mauris venenatis. Tortor.









O nouă eră a conștiinței
educaționale
Descoperă „Cei 7 piloni ai educației holistice” „— un ghid esențial pentru părinți și educatori, ce fundamentează o nouă conștiință educațională prin reconfigurarea educației ca proces de formare integrală a ființei umane.

